Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi a fost o mare provocare. Cu asemenea instituţii, de sine stătătoare, se pot lăuda puţine ţări din Europa şi din lume, unele având chiar tradiţie în domeniu. Hărţile vechi sunt rare şi prima întrebare era aceea dacă efortul de căutare se justifică. Cui se adresează un asemenea loc, cine îi vor fi vizitatorii, ce îi va motiva să vină aici?

Harta interesează doar o elită sau ţine de impulsul profund al fiinţei omeneşti de a şti, de a afla, de a cunoaşte adevărul, de a ajunge acolo unde nimeni nu a ajuns vreodată, de a-şi forţa propriile limite? S-a mizat pe faptul că harta merge mână în mână cu aventura cunoaşterii şi este un element definitoriu al civilizaţiei umane, ale clipelor de graţie dar şi ale marilor tragedii. A exista pe o hartă înseamnă bucuria şi mândria identităţii, cursul firesc al naşterii, existenţei şi afirmării unei naţiuni. Şi, nimic nu defineşte mai dramatic o catastrofă naturală sau ororile războiului aşa cum o face sintagma a şterge de pe hartă. După cum a nu figura pe nici o hartă este echivalentul enigmei, a marilor întrebări, a misterelor dar şi a provocărilor.

De la primele semne de orientare din neolitic şi până la internetul şi sateliţii vremurilor noastre, verbul a şti se conjugă şi prin hartă, în micro şi macro cosmos. Fiecare hartă exprimă triumful îndrăznelii spiritului omenesc în efortul său de a afla adevărul despre sine şi despre lume. Hărţile sunt mărturia descoperirilor omului, dintre care unele pur si simplu schimbă cursul istoriei şi devin marele boom. Să ne gândim numai la descoperirea Americii şi întocmirea hărţilor spre şi despre lumea nouă, descifrarea şi întocmirea hărţii genomului uman etc. Hărţile vechi înseamnă experienţe anterioare dobândite şi împrăştiate care includ şi coordonata temporală prin care regăsim ce am pierdut. Specialiştii spun că harta lui Piri Re'is (ultima copiere în 1513) a folosit trigonometria sferoidă pentru a stabili corect coordonatele longitudinale, un proces descoperit abia în secolul al XVIII-lea. O hartă a lui Oronteus Finaeus (1531) dă nu numai coordonate corecte sub gheaţa ale nedescoperitei Antarctici ci şi locaţia Polului Sud. Harta Buache (1754) arată continentul antarctic fără gheaţă împărţit în două mari insule, fapt restabilit abia în 1958, iar Harta Lumii King Jaime arată Sahara nu ca un deşert ci ca un pământ fertil acoperit de păduri şi lacuri care au existat cândva, înaintea istoriei scrise.

Dorinţa de a afla ce este dincolo, de a explora necunoscutul şi de a-l consemna apoi, de a sfida imposibilul demonstrează că harta este destinată învingătorilor. Harta se asimilează ideii de cosmos, de ordine, opus haosului, drumul pe care nu te rătăceşti. Pentru că oricât de departe am călători, oricât de departe am ajunge întotdeauna ne gândim la întoarcerea acasă. Şi pentru orice călător, ţara sa este Ithaca lui Ulisse, universul său, lumea sa, singura în care regăseşte căldura căminului, dragostea familiei, pe cei asemenea ţie, unde eşti fericit. Nu întâmplător se întocmesc atâtea hărţi: astrologice, energetice, ale evenimentelor, stelare, digitale, toate având acelaşi scop: să navigăm în siguranţă. Pe pământ, în aer, pe mare, în timp... sau pe internet. Toate acestea ne-au făcut să credem că Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi va fi un pariu câştigat şi că îşi va găsi sensul nu numai prin valoarea unică a exponatelor, ci că va fi un loc viu, în care generaţiile tinere, şi de altfel orice om care şi-a păstrat tinereţea gândirii şi a imaginaţiei, va trăi povestea fără sfârşit şi aventura cunoaşterii.

Locul României în spaţiu şi timp, în raport cu lumea, poate şi trebuie să ne arate cine suntem. Nimic mai mult decât harta nu poate exprima transformările unui stat, geometria sa variabilă ca teritoriu în evoluţie istorică.

Fără a avea vocaţia marilor călători - precum alte popoare - nu putem să nu pronunţăm numele românilor care au avut un cuvânt de spus în acest domeniu: spătarul Milescu - care a întreprins un vast periplu în China şi înapoi, când depăşirea urbei natale reprezenta o aventură. Timpurile mai noi ne fac să ne mândrim cu expediţia antarctică a lui Emil Racoviţă. La fel şi Iulius Popper, care cartografiază pentru prima dată Ţara - de - Foc, tipărind cu acest prilej şi cel dintâi timbru particular din lume.

Utile cum dulce, folositor şi plăcut în acelaşi timp, iată o altă perspectivă de elaborare a hărţii. Rar un obiect îndeplineşte atât de desăvârşit acest dicton. Informaţie, cunoaştere, document, instrument, harta are o valoare incontestabilă. Poate înnobila oricând un interior şi poate provoca celui care priveşte emoţia artistică. Personajele fantastice, însemnele heraldice, caligrafia, culoarea, au transformat de multe ori pe manufacturieri în artişti, iar atelierele de execuţie în adevărate şcoli cu identitate specifică, notorietate şi faimă.

Niciodată aventura şi riscul nu s-au întâlnit atât de spectaculos cu frumosul. Şi poate că aceasta este expresia prin care cei care nu au pus niciodată piciorul în necunoscut îi onorează pe cei care au îndrăznit să o facă şi care ne-au adus în dar vestea că frontierele nu există pentru om, că limitele pot fi depăşite, că imposibilul este posibil. Acesta este sentimentul unic pe care îl împărtăşim atunci când privim o hartă.

The National Museum of Maps and Old Books has been a great challenge. Few countries in Europe and in the whole world, some of them with tradition in the specific field, have established such important institutions. The old maps are rare  and the first question were if the effort to search is justified. For whom is such a museum established, who would be its visitors, what would be their motivation to come?

Does the map interest a mere elite or does it relate to an inner impulse of human kind to know, to discover, to reach the truth, to get where no one had gone before, to go beyond limits? We grounded our effort on the belief that maps are directly related to the adventure of knowledge and represent an important item of human civilization, defining moments of grace or tragic changes. Existing on a map is equivalent to having a definite identity; this reminds of the natural course of a nation’s raising, existence and affirmation in the world. After all, nothing defines more dramatically a natural catastrophe or the horrors of a war than the idea of erasing a place from the map. Likewise, not being represented on any map brings forward questions, mystery and challenge.

From the first orientation signs of the Neolithic up to the Internet and satellites of our times, the verb to know is also conjugated through maps, in micro and macro cosmos. Every single map expresses the triumph of human spirit audacity in its effort to uncover the truth about itself and about the world. Maps are tokens for human discoveries, some of which fundamentally alter the course of history and become the great boom. One has only to think about the discovery of the American continent and the drawing up of maps towards and about the new world, about the unraveling and the creation of the human genome map. Ancient maps represent previously acquired and disseminated experiences, also including the temporal coordinate that helps us recover what has been lost.The experts claims that the map of Piri Re’is (the last copy in 1513) applied spheroid trigonometry for accurately establishing the longitudinal coordinates, process that was discovered only in the 18th century. A map by Oronteus Finaeus (1531) gives not only accurate coordinates under the ice of the still the still uncovered Antarctic, but also the location of the South Pole. The Buache Map (1754) describes graphically the Antarctic continent without ice, divided into two large islands, fact that was restored only in 1958, and The World Map King Jaime displays Sahara not as a desert but as a piece of fertile land, covered by woods and lakes that had existed some day, before written history.

The desire to uncover what is beyond, to explore the unknown and then to capture and register it, to defy the impossible, proves that the map is meant for the winners. The map is assimilated by the idea of cosmos, of order, opposed to chaos, the road that prevents from straying. Because no matter how far we travel, how far we reach, we always think of returning home. And for every traveler, his country is Ulysses’ Ithaca, his universe, his world, the only one in which he recovers the warmth of the home, the love of the family, the resembling ones, where happiness resides. Not by mere chance are so many maps drawn: astrological, energetic, of unfolding of events, stellar, digital, all with the same purpose: safe navigation. On the earth, in the air, by sea, in time... or within the Internet. All these have led us to believe that The National Museum of Maps and Old Books will be a complete success and that it will find its meaning not only throughout the exhibits’ unique, but also throughout its status of immortal place - a place where the younger generations, as well as any human being who kept still young his thought and his imagination, will be able to live the endless story and be a part of the knowledge adventure.

The temporal and spatial place of Romania, within the entire world, may and must show us who we are. Nothing else more than a map can express the transformation of a state, its changing geometry as a territory within historical evolution.

Romanian people has not been a native explorer - just like people of other nations - but we cannot forget the names of the Romanians that had a big contribution in this field: spatarul Milescu - who took a long voyage to China and back, in a time when even travelling outside your native city was a real adventure. More recent times make us feel proud of the Antarctic expedition undertaken by Emil Racoviţă. Iulius Popper was another remarkable Romanian, who drew up the first map of the Country - of - Fire and who, on this occasion, printed the first private stamp in the world.

Utile cum dulce, useful and pleasant at the same time, this is another perspective of drawing up the map. Only very seldom does an object fit this saying so perfectly. The map has a real value, as it is information, knowledge, document and instrument altogether. It can enrich any house and it can stir the artistic emotion of the viewer. Many times the fabulous characters, the heraldic signs, the calligraphy and the colour turned the manufacturers into artists and their workshops into schools with specific identity, fame and notoriety.

Adventure and risk have never met the beauty in such a spectacular way so far. And maybe this is the manner in which those who have never explored the unknown honour the people who have dared to do that and who have heralded that there are no limits for human beings, that limits can be surpassed, that the impossible is possible. This is the special filling that we share when looking to a map.